Excursie de o zi în Rezervația Biosferei Delta Dunării

În urmă cu câteva zile, ne-a atras atenția un afiș care promova o excursie în Delta Dunării, cu plecare de pe litoral. Chiar și pentru constănțeni, delta rămâne un obiectiv destul de greu de atins deoarece sunt foarte multe necunoscute care intră în calcul în cazul în care dorești să-ți organizezi singur o astfel de excursie de o zi. Cum găsim o barcă? Câte persoane trebuie să ne strângem pentru ca barca respectivă să plece? Oare este sigură ambarcațiunea? Unde lăsăm mașinile? Unde mâncăm? Oare o să vedem pelicani? Dar nuferi? Și multe altele la care este foarte greu de răspuns. Cine a mai fost în deltă știe că varianta cu vaporul mare nu este una de luat în calcul deoarece întreaga plimbare este pe brațele mari, în acest caz reușind să surprinzi mult prea puțin din farmecul deltei. Așa că rămâne opțiunea cu o barcă rapidă și plecare dintr-un punct cât mai apropiat de lacurile și canalele cu păsări. La toate aceste aspecte s-a gândit agenția care organizează excursii de o zi în Rezervația Biosferei Delta Dunării, în așa fel încât turiștii să se bucure de o experiență completă.Am decis să mergem și noi într-o astfel de excursie, pentru ca să vă împărtășim direct experiența noastră. Așa cum spune și afișul publicitar, plecarea spre Rezervația Biosferei se face cu autocarul, în jurul orei 09.00, în funcție de traseul stabilit pentru preluarea turiștilor din hotel, începând cu Mangalia și terminând cu Mamaia. Pe drumul spre Murighiol, punctul de ambarcare în șalupe, ghidul ne-a oferit informații deosebit de interesante despre locurile care urmau a fi vizitate. Excursia cu autocarul a durat aproximativ 90 de minute, punctul terminus fiind o pensiune de 4* din Murighiol. După o scurtă pauză organizatorică, turiștii au fost conduși spre șalupele elegante, cu 12 locuri, caracterizate prin confort și siguranță.

Excursia noastră a decurs conform așteptărilor. Odată plecați pe apă, nu ne-a rămas decât să pregătim aparatele de fotografiat și să ne bucurăm de poveștile localnicului care conducea barca: „aici a fost cabana lui Ceaușescu”, “diferența dintre nuferii albi și cei galbeni este…. ” și tot așa timp de 4 ore, mergând pe canale înguste și pe lacuri pline de păsări. Este greu de descris în cuvinte această experiență extraordinară, așa că o să vă lăsăm în compania fotografiilor. După atâtea ore petrecute pe apă, foamea începea să-și facă simțită prezența și ce poate să fie mai bun decât o masă de pește proaspăt? Pentru că stafful de la Pensiunea Laguna Albastră ține în permanență legătura cu ghizii, odată ajunși la mal, am putut să mergem direct la masă. Borșul era ferbinte, peștele bine fiert iar mujdeiul abia aștepta să fie gustat. Despre scrumbie nu vă mai spunem nimic pentru că merită să o încercați.

Și pentru că după o masă deosebită trebuie și un pic de relaxare, organizatorii au inclus în excursie și câteva ore de plajă la piscina complexului Laguna Albastră. Concluziile la finalul acestei zile au fost la superlativ din partea tuturor participanților.

Mai multe detalii despre excursiile zilnice organizate de Paradis Vacanțe de Vis găsiți pe site-ul diviziei de excursii, pe pagina daytripsconstanta sau la numărul de telefon 0726779066

Lasă un răspuns

Nume
Email
Sit web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.