Despre vie, crame, vinuri bune și prietenie

Despre cramele din Dobrogea și vinurile bune care se produc aici se vorbește de foarte mulți ani, însă o nouă activitate conexă a început să atragă atenția iubitorilor de vinuri: turismul viticol. Vizitele la cramele dobrogene au atras în acest an pe lângă localnici și foarte mulți turiști români și străini. Pasiunea pentru vinuri, peisajul din vie, poveștile pe care proprietarii le împărtășesc celor care le calcă pragul, dar mai ales savoarea vinurilor degustate chiar în locul în care ele prind viață sfârșesc de cele mai multe ori cu prietenii frumoase. Așa se face că zilele trecute am avut ocazia să surprindem, în crama Gabai din apropierea Constanței,  câteva cadre de la filmarea videoclipului „Viață dragă” al interpreților de muzică populară Adina Roșca și Cătălin Doinaș. De ce au ales o crama dobrogeană pentru filmări? Pentru că, așa cum vă spuneam mai sus,  în urmă cu câțiva ani au venit într-o vizită aici, au rămas îndrăgostiți de peisajul din vie, au ascultat poveștile, au gustat vinul și au rămas prieteni ai cramei. Dar să vedem cum se vede o cramă dobrogeană într-un videoclip.

Și dacă v-am făcut curioși, la doar 10 minute de Constanța găsiți Crama Gabai, locul în care vă puteți bucura câteva ore de un apus superb, de povești încântătoare și un vin excelent.

Lasă un răspuns

Nume
Email
Sit web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.